Cum să înțelegem arta (III). Jackson Pollock, Andy Warhol.

14:22 Toyist Hribso 0 Comments

În articolul precedent ne-am oprit la curentul Pop Art. Pe scurt, după experiențele cu figuri geometrice inițiate de Kandinsky - relația dintre geometri și culoare - pictorii s-au decis să arunce peste bord și ultimele rămășițe ale realului. Însă dintr-o pictură lipsită de suportul realității (o floare de exemplu) sau de cel al recognoscibilului (un cub roșu) ce ar mai rămâne? Deisgur culoarea.

Culoarea poate fi un personaj principal la fel cum notele muzicale sunt personajele principale ale unei bucăți muzicale. Notele muzicale sunt abstracte, nu au un suport real. Nota do nu seamănă cu nimic, și totuși trezește o anumită senzație. La fel ca nota do, roșul are o anumită vibrație comparativ cu verdele. Această vibrație poate fi dovedită concret prin expunerea unui subiect și prin monitorizarea lui. Roșul crește ritmul cardiac și adrenalina, în timp ce verdele îl scade. Cunoscând acest lucru pictorul poate mânui culorile pentru a trezi anumite senzații.

Americanul Jackson Pollock devine interesat de automatismul gândirii creatoare. El pictează automat, pe o pânză gigant întinsă direct pe podea. Aruncă, punctează sau scurge culori după cum îi dictează instinctul, la fel cum un șofer bun conduce automat, fără să se mai gândească. Din când în când, când simte că tabloul îi scapă, devine conștient și repară. Action Painting (pictură în acțiune) devine curentul principal în Statele Unite.

Care este arta în această poveste? Cineva poate compune o melodie - creație proprie - și dacă nicio notă nu sună fals atunci putem vorbi de muzică. În cazul picturii dacă nicio culoare nu sună fals atunci putem vorbi de pictură. Din nefericire în cazul picturii compoziția culorilor e mai puțin evidentă decât în cazul compoziției muzicale. Poți detecta o notă falsă, însă pentru a detecta o culoare falsă ai nevoie de puțin antrenament. De aici și un neajuns al artei plastice.

Însă și aici ce e prea mult strică. Action Painting-ul devine o manieră facilă de a picta. Nu înseamnă că pictorii care l-au practicat sunt lipsiți de talent, înseamnă doar că publicul ajunsese să se plictisească, sau că arta își pierduse de mult contactul cu el.

Andy Warhol și gașca Pop coboară arta de pe piedestalul pe care se suise. Andy Warhol nu susține că ar face artă. Atelierul său - loc de întâlniri decadente și chiolhanuri teribile - este intitulat FABRICA. Warhol produce, nu crează. Imaginea unor conserve de supă, a unor ambalaje de săpun, a unor celebrități în vogă fotografiate și apoi colorate (Elvis Presley, Marylin Monroe) nu au pretenții de artă. Însuși Andy devine un produs comercial. Poartă fără să se ascundă o perucă argintie și ochelari cu rame groase.

Pop Art-ul va introduce figurativul înapoi în artă, însă reușește mai mult decât atât. Dar asta în articolul următor.

0 comentarii: