Cum să înțelegem arta (II)

23:54 Toyist Hribso 0 Comments

Vorbeam în postarea anterioară de traiectul deal-vale, fiecare deal fiind o reacție a văii precedente.

Ca să amintesc în fungă totul pornește de la un punct 0 în care un artist sau un grup de artiști pornesc o nouă viziune asupra artei. Aceștia sunt de obicei răzvrătiții, cei care se opun curentului oficial. Ei sunt priviți cu suspiciune, sau în cel mai bun caz cu îngăduiță. Sămânța aruncată de ei fermentează și în timp se naște o nouă viziune care detronează modelul călduț aflat la conducere. Vorbim de o perioadă a experimentelor, a închegării unor formule. Curând, noii veniți încep să simtă gustul consacrării. Atât ei cât și cei care îi preced storc la maximum formulele consacrate. Ei devin astfel noii oficiali. Unii se resemnează, altora le place, alții se răzvrătesc și năpâlesc cu succes sau cad din tren pur și simplu.

Chiar dacă un profesor de istoria artei ne-ar arăta cu degetul împărțirea de mai jos - incompletă și extrem de schematică - rămâne totuși funcțională. Arta plastică rămâne în definitiv o raportare la tipul de realitate pe care îl trăim. Realitatea însă e condiționată de lumea interioară; deși comună lumea în care trăim poate deveni radical diferită în funcție de felul în care suntem construiți. Arta a fost nevoită să penduleze încă de la începuturi între lumea exterioară și cea interioară (spirituală, religioasă etc.).

Această traiectorie se poate vedea atunci când o feliem în câteva perioade grosiere.

Antichitate-Renaștere

Puternic impregnată de fenomenul religios, arta antică propune o lume simbolică, în care reprezentarea fotografică e mai puțin importantă. A nu se înțelege că această artă - subordonată religiei - este cumva inferioară. Deși religioase frescele egiptene sunt extraordinare prin compoziție și culori. Este greu de spus dacă începutul Renașterii a fost dat de o revoltă artistică; cert este că reprezentarea fotografică, realistă, s-a strecurat cu încetul pentru a ajunge la rafinamentul operelor renascentiste. Ulterior Renașterea va trece prin baroc sau roccoco (forme mai puțin agresive, cu teme din viața de zi cu zi) și va sfârși în manierism și academism.


Manierism - Impresionism

Jaques-Louis David - Jurământul Horațiilor
În anii 1800 întreaga moștenire a Renașterii fusese consumată, rafinată și ridicată la rang de artă oficială. Un reprezentant al acestei perioade este și Jacques-Louis David (1748-1825). Caracteristic este stilul amănunțit, migălos din fiecare milimetru al picturii.


Claude Monet - Impresie, răsărit de soare

În anul 1872 apare însă un tablou ciudat, intitulat Impresie - Răsărit de soare, pictate de un oarecare Claude Monet. Pictura arată ca o acuarelă peste care a vărsat cineva un pahar cu apă. Motivația pictorului a fost că impresia pe care i-o lăsase acel răsărit de soare trebuia prinsă cât mai repede. În plus impresia conta, nu și finisarea lucrării.

Tabloul rămâne un moment de cotitură uriaș. Realitatea fotografică nu este atât de importantă pe cât impresia trezită de culorile pânzei. Se naște o întreagă mișcare, pe care istoria artei o va numi ulterior impresionism.

Apariția impresionismului a deviat atenția pe care fiecare o dă instinctiv subiectului (un răsărit, o vază cu flori etc.) și a focalizat-o asupra culorilor. Regula jocului nu mai este acum cât de fidel și amănunțit este răsăritul de soare, ci cum pot culorile să redea gustul și impresia acelui răsărit. În plus dacă subiectul nu mai este important și culorile nu mai sunt atât de legate de real atunci iarbă să fie veșnic verde cerul albastru? Se știe că pielea are o culoare roz pal, însă o figură congestionată șe înroșește. De ce nu am exagera efectul pictând fața complet roșie pentru a sublinia mai bine enervarea?

Noua tendință în care va aluneca impresionismul va purta numele de expresionism. Van Gogh, Emil Nolde, Paul Klee sau Kandinsky încadrându-se mai mult sau mai puțin în acest curent.

Expresionism-Abstract

Georges Braque - Vioară și sfeșnic
Impresionismul și expresionismul au eliberat culoarea de sub tirania realului, a subiectului propriu-zis. Ea a devenit personajul principal, subiectul în sine, capabilă de a trezi reacții. Și dacă vorbim de culoare, de ce să nu vorbim de formă? Un portret ne arată întotdeauna un singur ochi și o singură ureche. Știm instinctiv că modelul ascunde cealaltă ureche și nu ne alarmăm. Dacă însă o ființă extraterestră ar vedea portretul ar trege concluzia ca oamenii au doar un singur ochi și o singură ureche. Modul în care perceptem realitatea este limitat. Ochiul ne minte, au strigat în cor o serie de pictori care amestecau pe panzele lor toate fațetele modelului. Dacă un cub ne arată doar trei laturi atunci suntem obligați - dacă suntem cinstiți - să-i înfățisăm toate laturile. Noul curent a primit eticheta de cubism.

A pune însă culoarea și forma sub semnul întrebării nu a fost mulțumitor pentru noua pictură. Ceva lipsea, ceva ce tânărul pictor de origine rusă, Vasili Kandinsky, nu putea detecta. Kandinsky picta expresionist, în culori tari și viguroase. Legenda spune că într-o noapte a văzut pe șevalet un tablou necunoscut, parcă picat din cer. Nu putea recunoște nimic, însă culorile i-au produs o impresie puternică. Dimineața a constatat că ciudata pictură era un tablou mai vechi pe care îl așezase invers pe șevalet. Kandinsky și-a dat seama că din moment ce culorile i-au produs o impresie puternică înseamnă că subiectul are o importanță foarte mică, ba chiar poate lipis cu desăvârșire. Kandinsky va începte de la baza desenului (punct, linie, plan, figură geometrică), încercând să gasească relații între aceste obiecte. Pentru prima dată în istorie pictura se eliberase de realitatea subiectului și putea trăi în sine și pentru sine.

Abstract-Informal

Kandinsky - Compoziție

Arta lui Kandinsky a revoluționat pictura și modul în care fusese înțeleasă până atunci, însă, potrivit unor pictori, nu destul. Deși culorile nu se mai legau de vaze și flori, apusuri sau vapoare ele erau dependente - în arta lui Kandinsky - de formele geometrice. Un pătrat roșu înseamnă o formă geomtrică ce încapsulează culoarea roșie. Noua pictură - apărută în Statele Unite - experimenta culoarea pură, așezată direct din pensulă, fără suportul vreunei figuri geometrice sau al unui obiect real. Această tendință s-a numit informal (lipsit de formă) și a dat pictori ca Mark Rothko sau Jackson Pollock. Curând informalul a cuprins întrega lume a artei, orice urmă de realism sau formă fiind alungată din operă. Informalii vor deveni noii zei ai picturii, noii oficiali și vor popula până la refuz galeriile și muzeele.

Jackson Pollock - Pictură Nr.8

Informal-Pop Art

Prin anii 50 curentul de tip Pollock începe să-și piardă din vitalitate. Un grup obscur din Marea Britanie atrag atenția asupra realității imediate, a reclamelor din reviste și panourile stradale, a benzilor desenate, a etichetelor sau mărcilor de produse. Curentul este preluat de americani iar în anii 60 apare cel mai important artist al noii grupări (denumită și artă populară sau Pop Art): Andy Warhol. Personaj ciudat, Warhol se apleacă asupra obiectelor de zi cu zi. Pictează conserve de supă, portretele celebrităților în culori puternică, obținute printr-un procedeu mecanic asemanător tiparului (serigrafie), colează diverse fotografii sau construiește cutii de detergent. Warhol pune în discuție pictura însăși, pe care o vede mai mult ca pe o industrie, iar artistul un adevărat superstar, asemănător starurilor de cinema. Warhol va experimenta și filmul, punând bazele videoclipului pe care îl vedem astăzi pe toate canalele.

Warhol nu este însă singurul reprezentant al Pop Art-ului; Roy Lichtenstein pictează casete supradimensionate din benzile desenate iar Claes Oldenburg reproduce obiecte gigantice (sandiviș, pantaloni, mașină de scris etc.) din cele mai diverse și mai neobișnuite materiale.

0 comentarii: