Orașul ciorilor

21:39 Toyist Hribso 0 Comments



Veneția se scaldă-n porumbei. Bucureștiul așijderea. Olanda e însă patria ciorilor. Poate că ați văzut în treacăt lanul de grâu zugrăvit de Van Gogh, deasupra căruia trece un cârd de ciori, dar n-ați bănuit cât de prezente sunt aceste păsări.

Te însoțesc peste tot. Dacă iei masa la o terasă stau pe tușă mișcându-și atent capul, observând fiecare firimitură căzută. Țopăie pe caldarâm, întocmai ca porumbeii, se așează pe spătarele scaunelor. Sunt deosebit de inteligente. Oamenii le îndrăgesc și nu uită să le lase câte o fărămitură. Sunt însă o altă specie, cu penaj gri și cioc subțire și scurt. Nu le auzi croncănind. Delicate, de o politețe rară, fără aplombul porumbeilor obezi întâlniți pe la noi.

Cred că o să le duc dorul. Voi închina întotdeauna un pahar de bere în cinstea lor.

0 comentarii: