In spatele mastilor

01:42 Toyist Hribso 0 Comments

 (Toyist Qooimee - Islanda)

Un pictor toyist este un pictor colectiv. Pictam sub pseudonim si ne ascundem fata cu masti. Intr-o lume inundata de individual, noi ne bucuram de privilegiile anonimatului.

- De ce porti masca? au intrebat-o reporterii curiosi pe Qooimee.
- Pentru ca fara masca nu m-ar recunoaste nimeni, a raspuns talentata noastra colega, o pictorita originara din Islanda.

Emmen este un oras plin de biciclete. Sute de biciclete, pedaland pe piste special amenajate. Atat de multe incat pietonii si masinile nu mai au loc. Un singur magazin poate avea o parcare cu peste o suta de biciclete. Emmen este un oras frumos, cu aer curat. Si este - pentru noi - orasul care a imbratisat toyismul. Aici suntem cunoscuti, iubiti si adulati ca niste sportivi celebri. Insa nimeni nu te poate recunoaste fara masca. Si sunt multi care poarta masca. Fani toyisti. Insa un toyist autentic e recunoscut dupa masca pictata manual, adevarate bijuterii de carton si culoare.

Inca putin si strabat drumul de la hotelul Ten Cate catre studioul, expozitia si libraria toyista din Emmen. Pedalez pe o bicicleta pe care hotelul mi-a oferit-o gratuit pe durata sederii. Asta seara e deschiderea, balul mascat si dineu. Am nevoie de o masca. Ma indrept deci catre studioul toyist, unde trebuie sa-l intalnesc pentru prima data pe Dejo, fondatorul toyismului si motorul intregii miscari.

Directorul galeriei ma primeste in atelier cu caldura. E extrem de curios.
-Esti toyistul din Romania? Dejo mi-a spus ca esti foarte talentat.
Asemenea atentie pentru cineva venit dintr-o tara in care un pictor nu se deosebeste prea mult de un gunoier imi produc niste senzatii intoxicante.
-Da, ma balbai eu. Sunt Hribso. Toyistul Hribso.
-Am auzit multe de Romania. Avem un prieten care are acolo o galerie de arta. Scuze, uite-l pe Dejo.

Dejo, fondatorul toyismului, este un tip pe care nu poti sa nu-l indragesti din prima clipa. Mult prea atletic si longilin pentru un pictor - am aflat ulterior ca in tinerete a practicat tenis de performanta - Dejo are un zambet care inspira incredere.

-Am primit schitele pentru camere, sunt fantastice! Esti foarte talentat, ma bucur ca te avem in echipa.

Probabi ca sunt sau ca nu, dar dupa ce traiesti mult timp in Romania poate iti vine sa-ti confirmi un talent pentru care in definitiv ai luptat. Si acesti oameni la care nici nu visam sa ajung o spun cu sinceritate.

-Am nevoie de o masca.
-Sunt acolo. Ia cate vrei. Aici ai niste carioci cu vopsea, ia loc la masa si decoreaza-le. Pe mine trebuie sa ma scuzi, pregatesc galeria pentru vernisajul din seara asta.

Raman singur, insa peste cateva minute Dejo apare cu ceasca de cafea, zahar, lapte si toate cele de trebuinta.

-Poate vrei niste cafea. Mai tarziu mergem in oras, sa mancam eggballs. Foarte populare. Trebuie sa le incerci. Sunt un fel de galusti piperate, care au in mijloc un ou fiert. Excelente! Trebuie sa le gusti, e o traditie la noi. Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Cand termini iei mastile si mergi la hotel, te odihnesti putin. Diseara avem sa fie obositor.

Stau si-mi pictez mastile, cu inima ticaind. Doua saptamani inainte nici nu visam ca voi avea sansa vietii. Putini o au. Peretii sunt incarcati de picturi, la parter se afla o librarie in care albumele, calendarele si posterele toyiste sunt expuse cat mai vizibil.

Oare ma vor accepta in grup? De fapt m-au acceptat, dar cum ma vor primi? Cum voi sta alaturi de colegii vechi, de peste 20 de ani, eu, un pictor timid, picat din Europa de Est?

Ies din librarie si incalec bicicleta. In Emmen bicicletele se blocheaza cu un sistem special, cu cheie. Nu sunt priponite cu lant. Practic se blocheaza roata din sapte, dar bicicleta nu se leaga cu sapte lacate de garduri. Nimeni nu fura o bicicleta, pentru ca pe strda sunt probabil vreo 300.

Nu am la mine vreo plasa sau geanta, asa ca leg mastile pe ghidon. Si daca tot am confectionat trei, de ce sa nu port una pe fata? Ideea de a merge cu o masca pe fata suna ca naiba, dar... am incercat-o. Si efectul... a intrecut orice asteptare. Oamenii isi dadeau coate, soptind cu simpatie. Cand treceam pe langa niste fete frumoase acestea zambeau larg, de parca as fi Banderas. Un motociclist solid - gen 2 pe 2 - a trecut pe langa mine in viteza, ridicand mana si racnind: Aoi! Nu cunosc olandeza, dar era clar un clar un salut, mai ales ca sunetul emis parea unul extrem de fericit. Drumul de la studio la hotel a decurs in genul acesta.

In hotela toata lumea imi zambea. Domnisoarele de la Receptie, chelnerii, bucatarul in persoana si un domn volubil care mai tarziu avea sa aflu ca este directorul hotelului discutau aprins in olandeza. Toyisten si Romania erau doua cuvinte care ieseau de pe buzele tuturor. Nu indrazneau sa se apropie, dar le simteam curiozitatea. Eram infometat ca un lup. Felurile de mancare de la Ten Caten sunt adevarate opere de arta. Desi mi-era ingrozitor de foame am stat cateva minute sa admir maiestria cu care erau aranjate.

Dupa masa am urcat in camera, sa ma schimb si prind putina odihna. Mai sunt toyisti in hotel? Am intrebat la receptie. Da, colegii sunt in camere, ii veti intalni probabil diseara. Am luat cheia si am rasucit-o in broasca. A facut un zgomot ingrozitor. Usa de langa mine s-a deschis si a aparut o femeie. M-a privit pret de cateva secunde si m-a intrebat:

-Esti toyistul din Romania?




0 comentarii: